Trăiesc într-un oraş ca-n mijlocul unei tarlale. Înconjurat din toate părţile de ogoare sau şantiere, oraşul este el însuşi un şantier. Lucrări începute pe timpul Împuşcatului şi abandonate, în jurul cărora molozul şi lutul îşi dispută supremaţia, sau lucrări noi în plină derulare, toate aduc la suprafaţă tone de pământ care, înfăşurate pe roţile camioanelor, tractoarelor si autoturismelor ajung pe străzile, ca nişte uliţe mai largi, ale urbei. În urmă rămân tranşee prin care alte maşini îşi scufundă roţile, totul într-o perpetuă fojgăială al cărui singur rol pare a fi mutatul pământului dintr-o parte în alta şi colmatarea canalizării despre care, la fiecare ploicică, mă întreb dacă mai există.
Maşini, care în orice altă ţară mai la apus de Romanica strălucesc deopotrivă în lumina soarelui sau la lumina lampadarelor, arată în Suceava ca nişte maşini de cărat bălegar. Am cheltuit 50 de lei la spălătorii in 10 zile ca să îmi aduc maşina într-o formă decentă. Degeaba însă, în 24 de ore ajunge aşa cum vrea Primăria: un atelaj între alte mii de alte atelaje.
Maşini, care în orice altă ţară mai la apus de Romanica strălucesc deopotrivă în lumina soarelui sau la lumina lampadarelor, arată în Suceava ca nişte maşini de cărat bălegar. Am cheltuit 50 de lei la spălătorii in 10 zile ca să îmi aduc maşina într-o formă decentă. Degeaba însă, în 24 de ore ajunge aşa cum vrea Primăria: un atelaj între alte mii de alte atelaje.
Comentarii