Indobitocirea prin scoala

Daca acum cativa ani m-ai fi intrebat ce rol are scoala in viata unui om as fi fost in stare sa-ti vorbesc, nu mai mult de jumatate de ora ca sa nu te plictisesc, cam ce-am invatat eu, tot in scoala, evident, despre rolul ei educativ, formativ si axiologic. Si ti-as fi dat si exemple, pentru ca chiar credeam in ce spuneam. Daca ma intrebi acum ti-as spune ca, pentru cei mai multi, scoala e un loc de indobitocire si imbarligare a mintii. Daca acum 10 ani numeam o foaie cu 10 intrebari "test de evaluare a cunostintelor", dupa 5 ani i-am spus "Test docimologic" iar acum ii spunem "Proba de evaluare sumativa". Daca acum 5 ani spuneam, referitor la analiza unei carti sau manual "analiza critica a cartii X" acum ii spunem "analiza modalitatilor de prelucrare pedagogica a continuturilor in cadrul unui manual al disciplinei de specialitate". Iar daca unui plan de lectie in care ti-ai propus sa testezi elevii unei clase ii spuneai simplu "plan de lectie" acum ii spui "proiect de lectie al unei lectii din cadrul unei unitati de invatare alese". Voi intelegeti ceva? Intelegeti de ce lucrurile simple si usor de inteles trebuie neaparat sa devina complicate si de nedescifrat? De ce intr-un plan de lectii trebuie sa scrii la rubrica "activitatile elevilor" ca acestia "sunt atenti la aspectele supuse atentiei de catre profesor"? Sau, auziti aici, "soluţionează itemii testului prin încercuirea variantelor de răspuns corecte".
Toate lucrurile astea se predau studentilor in cadrul modulelor de pregatire psihopedagogica. Si nu oricum, ci in urma implementarii unui sistem al calitatii. Ne e clar tuturor ca psihologia e grea, ca pedagogia e de esenta divina, dar de ce nu le lasati, oameni buni, asa cum erau, sa inteleaga tot omul, si cel cu fruntea lata dar si cel mai batut de soarta? Sunt stiinte si discipline care necesita in mod obiectiv o capacitate de abstractizare speciala si pot opera numai cu formalisme. Daca din lucruri banale faceti o asemenea harababura, ce se intampla la matematica, fizica sau chimie?

umorul pe cale de disparitie

Aveam obiceiul, acum cativa ani, sa vizitez saptamanal un site, resursadefun. Gaseam acolo o sumedenie de povestioare hazlii si instantanee foto de mare inspiratie care te faceau sa pufnesti in ras la prima vedere. Abia asteptam miercurea sa vad ce noutati au mai aparut. Treptat actualizarea continutului a prins sa schiopateze, tot mai neregulat (sorry, nu am gasit un sinonim) si la intervale tot mai mari. Acum e plin de filmuletze, unele destul de hazlii, cu o calitate a imaginii ce lasa de dorit si luate de pe alte site-uri. M-am intrebat care o fi cauza acestei migrari de la excelent spre mediocru. Cred ca totul se trage de la atrofierea simtului umorului la natia noastra. A surprinde intr-o poza un fapt de viata, o atitudine, o stare de spirit, necesita o samanta de geniu si un simt al umorului, sau al dramei, iesite din comun.
Si simtul umorului ca si al dramei tin de o anumita sensibilitate, nu neaparat individuala ci mai curand colectiva. Ma mai intreb de ce nemtii, francezii si italienii au dat lumii atatia compozitori de geniu iar noi, romanii, doar pe Enescu si Porumbescu.
Excelam, insa, la capitolul bascalie: e simplu sa razi de o baba pe care gloata o scoate din rand la autobuz, de mosul caruia ii ia o dupa amiaza sa scoata pensia de la ATM, dar e mult mai greu sa surprinzi drama fiecaruia dintre ei.
Umorul, chiar perfid, care iti aduce zambetul pe buze cand vezi imaginea unui copil rasturnand continutul farfuriei pe dansul, e la fel de greu de stapanit. Un film nu e o fotografie; poti vedea zeci de cadre care nu spun nimic si doar unul care te face sa zambesti, si acela in contextul celor vazute anterior. Fotografia nu surprinde contextul, ea surprinde momentul. Momentele sunt unice, nu au trecut cum nu au nici viitor. Poti doar sa le anticipezi. Iar anticiparea dintr-un context care nu prevesteste nimic e picatura de genialitate la care, de prea multa comoditate, refuzam sa indraznim.

Testul telecomenzii

Am ajuns, cu timpul, sa impart oamenii dupa ordinea in care memoreaza canalele TV pe butoanele telecomenzii. Cu foarte putine exceptii, timpul a confirmat prima impresie. Ultima, si cea mai spectaculoasa "realizare" a fost ca am reusit sa ghicesc meseria celui care a ocupat camera la un hotel, inaintea mea. Am facut un mic test pe care vi-l pun la dispozitie. Intrebarea este: daca ati fi in situatia sa puteti memora doar 10 canale pe televizorul dumneavoastra, care ar fi acelea? Pentru cei mai sofisticati: care ar fi canalele pe care le-ati memora pe butoanele de la 0 la 9 pe telecomanda?
Astept reactiile voastre.

Străzile Sucevei

Trăiesc într-un oraş ca-n mijlocul unei tarlale. Înconjurat din toate părţile de ogoare sau şantiere, oraşul este el însuşi un şantier. Lucrări începute pe timpul Împuşcatului şi abandonate, în jurul cărora molozul şi lutul îşi dispută supremaţia, sau lucrări noi în plină derulare, toate aduc la suprafaţă tone de pământ care, înfăşurate pe roţile camioanelor, tractoarelor si autoturismelor ajung pe străzile, ca nişte uliţe mai largi, ale urbei. În urmă rămân tranşee prin care alte maşini îşi scufundă roţile, totul într-o perpetuă fojgăială al cărui singur rol pare a fi mutatul pământului dintr-o parte în alta şi colmatarea canalizării despre care, la fiecare ploicică, mă întreb dacă mai există.
Maşini, care în orice altă ţară mai la apus de Romanica strălucesc deopotrivă în lumina soarelui sau la lumina lampadarelor, arată în Suceava ca nişte maşini de cărat bălegar. Am cheltuit 50 de lei la spălătorii in 10 zile ca să îmi aduc maşina într-o formă decentă. Degeaba însă, în 24 de ore ajunge aşa cum vrea Primăria: un atelaj între alte mii de alte atelaje.

Masini straine

Prin 1996 incepusera sa intre si in amarata noastra tarisoara niste masini mai de Doamne ajuta, second-hand, de afara. Le priveam cu amestecat sentiment de admiratie si invidie, ca pe dovezi clare ale succesului economic si social al proprietarilor.
Poate si de aceea le acceptam, complice, mici excentricitati, cum erau blitzuirea cu farurile, depasirea cu dublul vitezei tale legale in localitati si si in afara, si cate alte. Anii au trecut si numarul masinilor "straine" s-a inmultit incat azi, cu exceptia Logan-urilor si a catorva Dacii care se incapataneaza sa mai circule, vezi destul de rar masini autohtone. In schimb, micile "excentricitati" s-au inmultit si au devenit tot mai mari.
Parcatul de-a latul sau de-a curmezisul, daca ai un VW Passat/Golf e sport national, ocuparea locurilor rezervate handicapatilor, in parcarile de orice fel, e dovada de maxima istetzime si subtila trimitere la plimbare a fraierilor care continua sa se invarta in speranta gasirii unui loc liber. Doua mostre din parcarea fara stapani a Kaufland, Suceava.

Calul dintre blocuri

Dupa ce, de aproape un an, am scapat de turma de oi care pastea la buncarul de gunoi din parcarea blocului, de citeva zile a aparut un cal. Un cal alb demn de un Fat Frumos, daca nu ar fi atat de jegos si neingrijit. Nimeni nu a vazut cine il aduce in zori de ziua si cine il ia in miez de noapte. Blindul cal, care nu-i nici priponit nici impiedicat, isi vede pasnic de ale lui, adica de pascut si de fertilizat solul. In nestiinta lui fertilizeaza, pe alocuri si trotuarele. Locatarii, in covarsitoarea lor majoritate cu origini sanatoase, de tarani dospiti, gasesc fenomenul pitoresc si nu sunt deranjati in nici un fel.
Autoritatile din Suceava, deoarece nu exista nu pot fi deranjate. Politista comunitara se plimba la fel de absenta ca intotdeauna, cu mapa sub brat, zimbind arareori politistului partener, care face zadarnice eforturi de a-i capta atentia. Asociatiile de protectie a animalelor lipsesc cu desavarsire. Rasar din neant doar cind Primaria se trezeste din amorteala, de latratul cainilor, si decide ca trebuie musai eutanasiati. De opinia publica nu a auzit nimeni la noi pe strada.

Nesimtirea la romani

Am facut o excursie, de jumatate de zi, in localitatea Cacica, din judetul Suceava. Multa nesimtire am putut intalni la romani, chiar pe durata calatoriei, dar si la destinatie. In comuna Humoreni, o coloana de circa 30 de masini poposeau parcate pe carosabil, intr-o succesiune de curbe marcate cu linie continua, in dreptul bisericii ortodoxe. Nici urma de politie, rutiera, rurala sau comunitara. Si la dus si la intors am trecut prin doua situatii periculoase datorate acestui fapt. La Cacica, in fata bisericii catolice, cativa turisti si gura-casca autohtoni parcheaza masina ca ne-oamenii, ocupand, fiecare, spatiul de parcare a 3 masini.
Voi mai reveni pe acest subiect inepuizabil la natia romana.