Ciulama de pui cu ciuperci

Simplu și rapid, dacă nu ți-e foame foarte tare.
Pentru 4-5 porții:
  • două pulpe de pui dezosate (amble părți, superioară și inferioară)
  • 5 ciuperci mari (champignons sau, mai bine 200 g hribi)
  • una ceapă galbenă sau albă, medie
  • doi căței de usturoi, potriviți
  • 300 g smântână pentru gătit (lichidă), min 20% grăsime
  • una lingura ulei sau 1 cub unt
  • sare, piper alb.

Tăiați pulpele în cubulețe de circa 2x2cm și ceapa tocați-o mărunt.
Puneți cubulețele de carne la prăjit într-o tigaie în care ați încins uleiul sau untul. Amestecați din când în când, până carnea devine albicioasă pe toate părțile.
Când apa lăsată de carne a scăzut aproape complet, adăugați ceapa și continuați să amestecați până ceapa devine lucioasă. Între două învârtituri adăugați și usturoiul zdrobit și sarea, după gust. Aruncați ciupercile tăiate felii, amestecați compoziția și acoperiți tigaia cu un capac, de preferat de sticlă, ca să vedeți ce se întâmplă dedesubt.
Când scade apa lăsată de ciuperci, adăugați smântâna și continuați să amestecați ușor până când smântâna se îngroașă. Asezonați cu piper alb și potriviți de sare. Dacă aveți la îndemână, presărați deasupra câteva frunze de pătrunjel verde.
Separat, puneți de o mămăligă și faceți un plating cu cele două, cum vă ajută Dumnezeu.
Poftă mare.

Comentarii