Eu vă invidiez pe toți cei cărora bunicile voastre vă găteau tradițional numai bunătăți pe care, azi, le folosiți ca repere pentru a arata cu degetul la ce "porcarii" ni se baga pe gat de către comerțul capitalist. Bunici care făceau parizer tradițional, panetone, rulouri de hering umplute cu ananas, știuci umplute, numai de astea. Bunica mea, născută înainte de Răscoala de la 1907, nu făcea, că nu știa. Făcea, însă, niște păstăi la tigaie, cu usturoi, cum nu am mai mâncat. Nu făcea cozonac, ci niște învârtite cu mere sau o învârtită doar cu aluat, în două straturi, din care unul avea cacao în compoziție și, privit de departe, părea că ar fi fost nucă. Făcea cea mai buna prăjitura cu morcov, umplută cu o crema de smântâna și nuci măcinate, din care nu am mai mâncat după ce a murit. Bunica mea făcea tort cu foi cumpărate din comerț, pe care le însiropa și le umplea cu diverse creme de unt. Bunica mea nu făcea nici măcar dulceață fără sa fie asistată de sora ei, mătușa Domnica, care venea din celălalt capăt al satului, când o chema bunica. Si ce dulceață.....
De aceea vă invidiez când văd că bunicile voastre făceau chiftele marinate după rețete care mai de care mai trăsnite. Daca ați intrat vreodată în bucătărie, măcar cât să luați gunoiul să îl duceți la buncăr, nu aveți cum să nu vă dați seama ce aiureli de rețete de la "bunica", "buni", "buna", "buba" găsiți pe Internet. Și nu oricum, ci însoțite de niște povesti aiuritoare, de uiți ce căutai.
Uite, la mine, bunica ("mama") din partea mamei, căci despre ea este vorba, nu făcea chiftele marinate. Cele mai bune le făcea tata, iar bunica mânca doar când venea pe la noi și se întâmpla să fie prin frigider. Nici nu s-a ambiționat să gătească și ea ca și facă cuiva pe plac. A rămas la cartofii ei țărănești, fierți si apoi prăjiți în tigaie, cu ceapă ușor rumenită și brânză de oi, frământată. Cartofii aceia i-aș fi mâncat în fiecare zi, fără să mă plictisesc. Ca și păstăile la tigaie. Eu nu îmi aduc aminte ca bunica să fi avut mai multe tigăi, ci una singură, de tabla neagră, în care făcea toate minunățiile care mi-au încântat copilăria.
Dar nu, eu nu sunt JamilaCuisine să vă îmbăt de cap de să nu mai știți ce citiți; va rog doar atât: dacă se întâmplă că bunicile voastre flambau chiftelele marinate, vă rog să nu faceți un secret din asta! Și să spuneți și cu ce, dacă foloseau Courvoisier VSOP sau Rom jamaican XO.

Comentarii